Băuturi spirtoase descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier

0
69

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier a descoperit 57 de litri băuturi spirtoase, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în ţară, ascunse în bagajele personale.

În data de 20 iulie a.c., in jurul orei 06.00  în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean bulgar, în vârstă de 28 de ani, conducând un microbuz, înmatriculat în Bulgaria.

În baza analizei de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei în cauză, în urma căruia echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit în bagajele personale mai multe sticle conținând băuturi spirtoase de proveniență Duty Free, ascunse și nedeclarate.

La finalizarea controlului a rezultat  cantitatea de 57 litri de alcool (vodcă şi whisky), în valoare de 668 de lei.

Cetățeanul bulgar a fost sancționat contravențional de către lucrătorii vamali cu amendă în valoare de 5000 de lei,  iar întreaga cantitate de alcool a fost  ridicată în vederea confiscării de către aceștia.