Permis de conducere cumpărat cu 700 de euro

0
88

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care s-a dovedit a fi falsificat.
 
În data de 06 august a.c., în jurul orei 15.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 26 de ani.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra tânărului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimate fotografia şi datele de identificare ale acestuia.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals.
Cu privire la document, bărbatul a declarat că l-a achiziționat prin intermediul unui conaţional, contra sumei de 700 de euro.  
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.