Cărţi de identitate false, procurate pentru angajare, descoperite la controlul de frontieră

0
81

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa a doi cetăţeni din Republica Moldova asupra cărora au fost descoperite două cărţi de identitate, similare celor emise de autorităţilor române, documente ce s-au dovedit a fi false.

*În data de 02 septembrie a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani, pasager al unui autocar cu destinaţia Italia.

* Câteva ore mai târziu, în jurul orei 16.30, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, pasager al unui autoturism care se deplasa spre Germania.

Pe timpul efectuării verificărilor la frontieră, printre documentele prezentate pentru control,  colegii noştri au observat că cei doi bărbaţi  posedă două cărţi de identitate similare celor emise de autorităţilor române, având imprimate datele și fotografiile acestora.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, cei doi bărbaţi au declarat polițiștilor de frontieră că au procurat documentele de la persoane cunoscute în urma unor anunţuri găsite pe diferite site-uri, cărora le-au plătit sumele de 200 şi 150 de euro, în vederea facilitării încheierii unor contracte de muncă pe teritoriul Italiei, respectiv al Germaniei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.