Tânără curajoasă la volan cu un permis de conducere fals

0
129

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la o tânără care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 02 septembrie a.c., în jurul orei 13,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, conducând un autoturism înmatriculat în Ucraina, o tânără, în vârstă de 21 de ani.

La controlul de frontieră, persoana a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

În urma verificărilor suplimentare efectuate, colegii noștri au constatat că permisul de conducere în cauză este fals.

 În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.