Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești– I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, în localitatea Vlădești, județul Galați, un autoturism înmatriculat în R.Moldova, condus de un bărbat cu dublă cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 39 de ani.
Întrucât cu ocazia efectuării controlului, persoana nu a putut prezenta un permis de conducere, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei rutiere.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.