Cercetat pentru trafic de persoane, descoperit şi reţinut la Albiţa

0
59

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie bulgară şi R. Moldova care este cercetat pentru infracţiunea de trafic de persoane, căutat de autorităţile din România.

În data de 18 noiembrie, în jurul orei 23.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, un bărbat cu cetăţenie bulgară şi R. Moldova, în vârstă de 40 de ani.

" La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile române la data de 17.11.2022, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane." declara Irina Mirica din cadrul S.T.P.F. Vaslui

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.