Grupul ungar OTP nu a gasit o tinta adecvata pentru preluare in Romania, piata pe care o considera de importanta strategica, si ar putea face in curand o achizitie in tarile in care are o cota de piata redusa, a declarat directorul general al OTP, Sandor Csanyi.
Grupul ar putea face in curand o achizitie in tarile in care are o cota de piata redusa, dar analizeaza in continuare si institutiile de credit din Ungaria, a raspuns Csanyi la o intrebare a unui actionar, potrivit cotidianului ungar Portfolio. Actionarii OTP s-au reunit vineri la adunarea generala anuala.
OTP a privit intotdeauna Romania ca o tinta strategica, intrucat este o tara vecina si membra a Uniunii Europene, dar banca nu a identificat o tinta adecvata pentru achizitie pe aceasta piata, a spus Csanyi.
Banca ungara are o cota de piata redusa in Serbia, tara din care se retrag mai multe institutii de credit, astfel ca OTP analizeaza posibile tinte in Serbia si nu exclude achizitii in Croatia.
Institutia financiara ungara a anuntat inca din 2009 ca este interesata sa cumpere o banca din Romania si a analizat mai multe banci de mici dimensiuni in ultimii ani fara sa incheie o tranzactie.
Seful OTP a declarat ca nu considera ca, in actualul context economic si fiscal, o institutie de credit straina ar intra pe piata ungara. Bancile straine din Ungaria nu au suficient capital pentru a pelua alte banci, in timp ce OTP dispune de resursele necesare pentru achizitii, a spus el.
OTP are operatiuni in Ungaria, Slovacia, Croatia, Romania, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Ucraina si Rusia.
Grupul ungar detine pe piata locala OTP Bank Romania, OTP Leasing Romania, OTP Consulting Romania, companie cu activitati de consultanta pentru investitori, autoritati locale si IMM-uri, si OTP Asset Management Romania, societate de administrare a investitiilor, OTP Real Estate Services Romania, OTP Advisors Romania si OTP Factoring Romania.
OTP Bank Romania si-a redus anul trecut cu 25% pierderea fata de anul precedent, de la 5,53 miliarde de forinti la 4,14 miliarde de forinti (13,9 milioane de euro), ca urmare a cresterii profitului operational si a scaderii provizioanelor. Banca se plasa la finele anului trecut pe locul 18 in topul instututiilor de credit din Romania dupa valoarea activelor.