RBS vrea sa plece din Romania si cauta cumparator pentru businessul ramas

0
100

Grupul britanic RBS, controlat inca de stat dupa 5 ani de criza, se pregateste sa vanda sucursala care i-a ramas in Romania si a mandatat firma de consultanta PwC sa faca demersuri pentru gasirea unei banci care sa preia portofoliul ramas de clienti multinationale, scrie ZF citand surse din piata.

 Dupa ce a vandut anul trecut businessul de retail si un calup de neperformante corporate, RBS are o sucursala cu cota de piata nesemnificativa.

RBS a semnat in urma cu un an un acord de transferare a portofoliului de retail catre UniCredit Tiriac Bank. De asemenea, anul trecut britanicii au realizat o tranzactie importanta cu credite neperformante din divizia corporate, rezultand in final o contractie puternica a bilantului si iesirea din clasamentul primelor 20 de banci de pe piata, scrie Ziarul Financiar.

Din septembrie 2013 RBS Romania a trecut la statutul de sucursala, insa oficial britanicii au indicat mentinerea unui anumit interes pentru a continua businessul cu clienti mari.

Pana la urma, deznodamantul iesirii complete de pe piata se arata a fi inevitabil. Cumparatorul portofoliului de clienti sofisticati/multinationale servit inca de RBS ar trebui sa aiba un profil similar de expertiza si capacitate tehnica pe zona corporate. Prin prisma acestui fapt portofoliul in cauza ar putea ajunge tot la UniCredit, care a luat si retailul, care are deja o pozitie puternica pe segmentul corporate si a indicat mentinerea unui apetit pentru achizitii atat timp cat cresterea organica se dovedeste inca dificila.

De asemenea, un profil similar expertizei RBS in corporate banking ar avea ING, insa grupul olandez inca este supus unor constrangeri la capitolul achizitii in conditiile in care nu a incheiat rambursarea ajutorului de stat de 10 mld. euro primit pentru a depasi primele socuri ale crizei izbucnite in 2008. Citibank a ramas o casa de corporate banking pentru companii mari/multinationale dupa ce anul trecut si-a vandut retailul catre Raiffeisen, insa ramane de vazut in ce masura ar avea apetit pentru o achizitie pe segmentul corporate. Un semnal interesant privind mentinerea unui anumit interes la nivel local a fost preluarea anul trecut a businessului de custodie de la ING.

Acestea ar fi cele trei mari variante de potentiali cumparatori prin prisma compabilitatii cu gradul de expertiza al RBS si a interesului traditional pentru segmentul de clienti in discutie.

La nivel oficial reprezentantii RBS afirma ca optiunile strategice privind businessul din Romania sunt in continuare in proces de reevaluare. Cert este ca RBS Romania face parte din divizia de active la care britanicii vor sa renunte.

„Deoarece Divizia RBS NonCore a fost desfiintata la sfarsitul lui decembrie 2013, RBS Romania, care facuse parte din aceasta divizie din februarie 2009, a fost transferata incepand cu 1 ianuarie 2014 in nou creata divizie Capital Resolution. In acest context si asa cum am facut in ultimii ani, continuam sa ne revizuim optiunile strategice pentru business-ul nostru din Romania. Scopul este de a gasi cea mai buna solutie atat pentru clientii, cat si pentru angajatii nostri”, mentioneaza reprezentantii RBS. Banca precizeaza ca isi va informa clientii de orice schimbare care ar putea aparea cu suficient timp in avans si intr-o maniera deschisa. „Intre timp, vom continua sa ne desfasuram activitatea in mod «business as usual»”.

Anul trecut inca au mai fost tatonari in vederea unei eventuale includeri a RBS Romania in divizia activelor „core” a grupului britanic, dupa ce businessul local a fost curatat si restructurat prin vanzarea businessului de retail si a neperformantelor corporate. A ramas o structura foarte supla, cu un bilant redus, care ar fi putut functiona in continuare ca o casa de corporate banking in conditii de profitabilitate ridicata. Britanicii nu au insa niciun interes strategic fata de piata locala dominata de austrieci si greci si sunt gata sa plece cu totul.

In toamna anului trecut au inchis sucursala locala si spaniolii de la Caixabank care de asemenea erau calati pe business-ul corporate, clientii fiind preluati de BCR.

Vanzarea business-ului ramas al RBS va fi doar una dintr-o serie de tranzactii bancare asteptate anul acesta.

Astfel, pana la sfarsitul anului ar putea pleca din Romania portughezii de la Millennium, dar si francezii de la Credit Agricole.

De asemenea, ar putea fi incheiata pana la iarna si tranzactia de vanzare a Volksbank, care are ca termen limita sfarsitul anului 2015. Interesat de portofoliul bancii austriece ar putea fi alt grup austriac – Raiffeisen, care a spart anul trecut gheata tranzactiilor cu portofolii prin preluarea retailului de la Citibank. Achizitia respectiva nu i-a ajutat insa prea mult in expansiunea bilantului, respectiv in cresterea cotei de piata. De-abia eventuala preluare a Volksbank Romania ar face ca Raiffeisen sa urce vizibil in ierarhia activelor, conform ambitiilor mai vechi ale bancii-mama de la Viena. Volksbank a devenit o banca foarte curata, cu o rata a creditelor neperformante de circa 7% dupa ce recent a reusit sa vanda un portofoliu urias de active proaste de aproape o jumatate de miliard de euro.

Nu in ultimul rand, pe lista bancilor care asteapta cumparator ramane Marfin Bank.

Ramane in suspensie si demersul Bancii Carpatica de a gasi un partener care sa-i intareasca baza de capital si care sa-i permita sa avanseze in clasamentul activelor.