In Romania, peste 80% din tranzactiile si operatiunile efectuate cu cardul reprezinta retrageri de numerar sau consultari ale soldului la ATM, in contradictie cu practicile din Europa. Pentru aceste operatiuni, bancile din Romania percep comisioane la un nivel peste media din UE. In fapt, bancile din Romania sunt printre putinele care nu pun la dispozitie clientilor, gratuit, posibilitatea de a consulta soldul.
Desi nu este o practica extinsa, in Europa exista deja banci care au afiseaza comisioanele sau, cel putin, posteaza un mesaj care anunta clientul ca respectiva operatiune este comisioanata. Asemenea aparate exista in tari dezvoltate ca Marea Britanie sau Germania. Mai mult, in tot spatiul Uniunii Europene functioneaza automate nonbancare care permit, pe langa plati de facturi, si retragerea unor sume de bani. Aceste aparate afiseaza intotdeauna comisionul pentru operatiuni, fapt care arata ca solutia tehnica exista. Bancile din Romania privesc o asemenea posibilitate cu reticenta si sustin ca ea nici nu ar putea fi implementata din moment ce comisionul nu este stabilit de banca acceptatoare, ci de institutia emitenta a cardului.
Daca neafisarea comisioanelor la ATM poate avea o explicatie tehnica, nu acelasi lucru se poate spune si despre o alta practica a bancilor din Romania. La niciuna dintre bancile locale nu poti face plati direct cu cardul, asa cum se intampla la orice comerciant, decat platind un comision chiar mai mare decat la ATM, in conditiile in care bancile locale trateaza aceasta operatiune ca retragere de numerar. Mai mult, asa numita retragere de numerar de la POS este comisionata dublu fata de retragerea de la ATM. In cazul in care cardul apartine unei alte banci decat cea acceptatoare, comisionul este chiar mai mare.
Toate acestea se intampla in conditiile in care plata ratelor este, potrivit studiilor in domeniu, al doilea mare motiv pentru care romanii scot bani de pe card. Angajatii bancilor spun ca introducerea posibilitatii de a plati ratele ori facturile direct cu cardul este inutila din moment ce clientul are un cont la respectiva banca si poate transfera banii direct insa uita ca poate clientul doreste sa utilizeze un card apartinand altei banci dar si ca transferurile dintr-un cont in altul sunt , de asemenea, operatiuni comisionate. O alta operatiune pe care bancile percep comision fara sa anunte clientii este consultarea soldului. In functie de banca, acesta costa intre 0.2 lei si 4 lei. O mare problema nu este dopar existenta in sine a comisionului, rara in Europa, sau valoarea sa, dar si faptul ca respectivul client nu este anuntat ca urmeaza sa fie taxat si ca respectiva suma este retrasa de banca, imediat dupa realizarea operatiuni fara acordul clientului, potrivit economica.net.