Vezi unde se pot folosi voucherele de vacanta

0
113

Autoritatea Națională pentru Turism va elibera voucherele de vacanță, acestea fiind emise doar în sistem online de către unități autorizate de Ministerul Finanțelor Publice, conform proiectului ordonanței de aplicare a Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanță publicat pe site-ul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului (MECT).

 MECT a lansat, luni seară, proiectul de act normativ în dezbatere publică, iar propunerile, sugestiile și opiniile privind proiectul de act normativ se primesc în termen de 10 zile.

Conform proiectului, beneficiarii pot utiliza voucherele de vacanță pe baza actului de identitate numai pentru achiziționarea de servicii turistice de la unitățile afiliate, stabilite de Autoritatea Națională pentru Turism. Beneficiarii au dreptul să își aleagă unitatea afiliată pentru achiziționarea serviciilor turistice. Utilizarea de către beneficiar de vouchere de vacanță pe suport hârtie sau suport electronic, necuvenite, îl va obliga pe acesta la plata contravalorii voucherelor către angajator.

Sistemul voucherelor de vacanță pe suport electronic organizat de unitățile emitente, în colaborare cu angajatorii, trebuie să permită beneficiarilor voucherelor de vacanță pe suport electronic accesul la informațiile privind utilizarea și soldul valorii nominale a voucherelor de vacanță transferate beneficiarilor.

Unitățile afiliate vor încheia contracte de prestări servicii cu unitățile emitente. În acest contract va fi prevăzut costul decontării voucherelor de vacanță.

Angajatorii sunt obligați să înștiințeze beneficiarii cu privire la data alimentării și valoarea voucherelor de vacanță transferate pe suportul electronic. AGERPRES