Daea: In agricultura au intrat 3,3 miliarde de euro din fondurile europene; este un rezultat bun, onorant si onorabil

0
61

Fondurile europene pentru agricultura care au intrat in Romania pana la aceasta data se ridica la 3,3 miliarde de euro, ceea ce este un rezultat bun, onorant si onorabil, dar care ne solicita in continuare multa atentie, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, in conferinta de bilant.

"Cresterea gradului de absorbtie al fondurilor europene este cel de-al doilea obiectiv pe care l-am realizat, dupa un grad de absorbtie de 99,9% pe FEGA. La FEADR, fondul care sustine PNDR, ne-am propus 1,550 miliarde de euro si mai avem o cerere de restituire in valoare de 627 de milioane euro. Acesta suma si cu cele primite in tara pana la aceasta data aduce Romania la o suma de 3,33 miliarde de euro din fondurile europene pentru agricultura. Un rezultat bun, onorant, onorabil, dar care ne solicita in continuare multa atentie, multa munca si staruinta in asa fel incat sa ne facem datoria", a spus Daea.

In ceea ce priveste FEPAM, ministrul a anuntat ca pe ultima suta de metri s-a reusit absorbtia unei sume de 11 milioane de euro.

"Prin FEPAM, am reusit sa luam zilele acestea aproape 11 milioane de euro. Sunt bani care au intrat in tara. Este un succes pe ultima suta de metri", a spus ministrul Agriculturii.

Prin FEGA, pana in prezent s-au platit 964,8 milioane de euro unui numar de 749.315 beneficiari, reprezentand avansul de 70% din subventiile pe suprafata.

Potrivit sursei citate, Romania a fost anul trecut de trei ori pe primul loc la accesarea fondurilor europene.