Legea privind Sistemul de Economisire Creditare a fost aprobată de Parlament; băncile aşteaptă normele de aplicare

0
62

Legea privind Sistemul de Economisire Creditare (BAUSPAR) a fost aprobată de Parlament pe data de 13 iunie, iar băncile aşteaptă ca, după promulgarea ei şi publicarea în Monitorul Oficial, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) să modifice în mod corespunzător normele metodologice de aplicare necesare punerii în practică a noii legi, au declarat joi reprezentanţii Asociaţiei Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR).

Conform Eurostat, România are cel mai vechi fond locativ din Europa. Totodată, un sondaj IRSOP arată că peste 84% dintre români au cel puţin o problemă cu locuinţa iar peste 75% menţionează ca principală cauză vechimea locuinţei şi nevoia acută de reabilitare, renovare şi modernizare.

"Plecând de la această realitate credem că deblocarea sistemului de economisire creditare va conduce la o îmbunătăţire a condiţiilor locative ale românilor", apreciază reprezentanţii ABDLR.

Pe de altă parte, reprezentanţii Federaţiei Europene a Băncilor pentru Locuinţe (EFBS) au arătat că "în România există un potenţial de creştere substanţială a sistemului de economisire creditare în următorii ani, la un nivel de penetrare comparabil cu cel al altor ţări europene".

Sistemul BAUSPAR a avut un aport deosebit la reconstruirea Europei încă din anii 1950. Sistemul de economisire creditare a oferit "cadrul de lucru" instituţional pentru a ajuta într-o perioadă în care alte resurse financiare erau limitate sau foarte scumpe. Băncile de locuinţe oferă credite ipotecare cu dobânzi fixe.

Principiile fundamentale ale sistemului de economisire creditare sunt simple. Întâi clientul BAUSPAR economiseşte, statul susţinând prin intermediul unei prime de stat acest comportament, apoi banca acordă credite pentru domeniul locativ din fondul economisit acelor clienţi care îşi doresc acest lucru şi care sunt eligibili. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că băncile pentru locuinţe din Austria şi Germania au avut un rol cheie în reconstruirea locuinţelor în ultimele decenii.

Sistemul BAUSPAR reprezintă un element important al sistemului financiar. Economiilor emergente le este recomandat să susţină dezvoltarea şi extinderea unui astfel de sistem. Elemente importante pentru susţinerea acestora sunt reprezentate de accesibilitatea sistemului BAUSPAR pentru toate segmentele de populaţie, inclusiv pentru cei cu venituri medii sau sub-medii, precum şi faptul că guvernul oferă o primă de stat pentru depuneri, iar această primă este acordată tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă. AGERPRES