Mii de şoferi ai Uber şi Cabify au protestat la Madrid faţă de planurile de înăsprire a legislaţiei

0
48

Mii de şoferi ai companiilor de ride-sharing Uber şi Cabify au protestat joi, în centrul Madridului, scandând ”vrem să muncim”, înainte de aprobarea unui plan de înăsprire a legislaţiei, care ar urma să aibă loc vineri, transmite Reuters, conform news.ro.

Şoferii ambelor companii, care sunt contestate de şoferi de taxi din întreaga lume pentru concurenţă incorectă, au oferit curse gratuite timp de 12 ore, înainte de grevă, a anunţat asociaţia de afaceri Unauto.

În Spania există aproape 11.000 de vehicule cu licenţe de ride-sharing şi peste 65.000 cu licenţe de taximetrie, potrivit datelor Ministerului Lucrărilor Publice. La nivel naţional, există peste 150.000 de şoferi de taxi şi 15.000 de şoferi ai Uber şi Cabify.

Un şofer al Cabigy, Juan Antonio Sastre, în vârstă de 57 de ani, care a ieşit din rândurilor şomerilor de lungă durată atunci când s-a angajat la această companie, a spus că se teme pentru slujba sa.

”Nu ştim ce se va întâmpla în continuare, viitorul nostru este incert”, a spus Sastre, care a participat la marş.

Detaliile noilor reglementări nu au fost încă anunţate, dar noua lege ar urma să includă restricţii suplimentare pentru serviciile oferite de companiile de ride-sharing.

Susţinută de investitori precum Goldman Sachs şi BlackRock, şi evaluată la peste 70 de miliarde de dolari, Uber consideră Europa Occidentală ca o piaţă tot mai importantă.

Uber a fost dată în judecată în state din toată lumea, iar şoferii de taxi din Londra pregătesc un proces colectiv, în timp ce autorităţile din New York analizează limitarea servicilor companiei, după o serie de sinucideri în rândul şoferilor de taxiuri galbene.

Şoferii de taxi din Spania, care au organizat o grevă de şase zile în luna august, pentru a contesta licenţele Uber şi Cabify, au spus că serviciile de ride-sharing, care sunt comandate prin intermediul aplicaţiilor de smartphone-uri, practică în mod delibrat tarife mai scăzute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.