Ministrul Transporturilor ii ataca pe sindicalistii de la metrou si zice ca e SANTAJ: ‘Greva nu e pentru bunastarea muncitorilor de la Metrorex’

0
81

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, afirmă că greva anunţată pentru joi a angajaţilor de la metrou nu este "pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex, această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou". "Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva din liderii sindicatului", spune el.

"După părerea mea, bogaţii din Ministerul Transporturilor au luat ostatice companiile din subordinea sa şi mă refer aici la faptul că, spre deosebire de cei mulţi angajaţi din diverse companii ale Ministerului Transporturilor care lucrează în condiţii grele şi cu salarii mici, astăzi ne confruntăm cu o posibilă grevă pe care sindicatul de la metrou vrea să o declanşeze pentru a susţine o revendicare salarială de 42%, la care nu a înţeles să renunţe sau să negocieze nici până astăzi. Vreau să ştie toată lumea, înainte de a trece şi la câteva cifre, că Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva din liderii sindicatului care de mai bine de 20 de ani conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia, întotdeauna însă având în vedere şi propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex, această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou", a declarat, miercuri seară, ministrul Lucian Şova.

El a spus că negocierile privind contractul colectiv de muncă au început cu câteva luni în urmă, scrie news.ro.

"Negocierile cu privire la acest protest, la această încheiere a contractului colectiv de muncă au început cu câteva luni în urmă, au fost opt runde de negociere. Principala, prima şi nenegociabila revendicare a fost creşterea salariului cu 42%. În aceste condiţii, nici la concilierea pe care administraţia Metrorex a avut-o la ITM cu reprezentanţii sindicatului, aceştia nu au acceptat – şi există documente în acest sens – niciun fel de reducere a procentului pe care îl pretind. Dar, cu toate acestea, trebuie să ştiţi că în ultimii patru ani, an de an, creşterea salarială la nivelul Metrorex a fost după cum urmează: în 2015 de 9%, în 2016 de 12%, în 2017 de 21% iar astăzi, în 2018, ar trebui să negociem o creştere salarială de 42%", a spus Şova.

El a adăugat că numărul de salariaţi pe care îi are Metrorex este de 4.528.

El a susţinut că salariul mediu brut lunat variază în Metrorex, acesta fiind de 7.300 de lei pentru personalul tehnic, 8.000 de lei pentru mecanici şi 5.300 de lei pentru cei care lucrează noaptea, adăugând că, pe lângă salarii, angajaţii Metrorex au şi "beneficii" precum tichete de masă de 12 pe zi, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutier, decontarea de 99% la un hotel din Buşteni care este al sindicatului, permise CFR.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a catalogat discuţiile purtate cu sindialiştii de la metrou drept "şantaj", şi nu negociere, el anunţând că, dacă administraţia Metrorex este de acord cu majorarea salarială de 42 la sută cerută de sindicalişti, preţul unei călătorii cu metroul va creşte de la 2,5 lei la 4 lei.

"Dacă azi noi vom ceda nu negocierii, ci şantajului la care sunt supuşi nu angajaţii Metrorex, nu conducerea Metrorex, nu conducerea Ministerului Transporturilor, ci sutele de mii de bucureşteni care beneficiază de acest serviciu, practic fiecare bucureştean va trebui ca, de la data în care va intra în vigoare un contract colectiv de muncă care să prevadă o creştere cu 42 la sută a salariilor, fiecare călător va plăti echivalentul unei pâini pe zi, pâine care în loc să fie mâncată acasă, va fi transferată celor de la metrou, mai ales în beneficiul liderilor sindicali", a afirmat Lucian Şova, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute după ce negocierile cu sindicaliştii de la metrou s-au încheiat fără niciun rezultat.

Ministrul Transporturilor a anunţat, în acest context, că, dacă autorităţile acceptă majoarea salariilor cu 42 de procente, aşa cum propun sindicatele, preţul unei călătorii cu metroul va ajunge la 4 lei.

"Dacă noi vom accepta creşterea de 42% la salarii, aceasta nu va putea fi dusă decât în costurile biletului de călătorie. Vreau să ştie toţi bucureştenii că, practic, astăzi noi cu toţii suntem supuşi unei presiuni sindicale care trebuie, în viziunea celor care ameninţă cu greva, să conducă la creşterea preţului la biletul de metrou la 4 lei o călătorie, 8 lei două călătorii. Mie nu mi se pare că acest lucru poate fi acceptat nici de către Ministerul Transporturilor, nici de către administraţia Metrorex, nici de către cetăţenii care circulă cu metroul", a mai spus Şova.

Ministrul Transporturilor a menţionat că administraţia Metrorex este deschisă "negocierii, dar nu unui şantaj" şi a ameninţat că majorarea salarială propusă de angajator scade "cu fiecare oră care trece până la semnarea contractului colectiv de muncă".

"Administraţia Metrorex, succesiv, a propus diverse procente de creştere a salariului. Azi, începând de la această oră, îi spun domnului Rădoi (liderul sindicaliştilor de la metrou – n.r.) fiecare oră care trece până la semnarea contractului colectiv de muncă înseamnă pierderea câte unui procent din cele negociate până azi cu administraţia Metrorex. Vreau să se ştie bine că azi, practic, noi nu negociem pentru liniştea noastră, negociem pentru interesele milioanelor de bucureşteni, a milioanelor de călători cu metroul care trebuie să plătească servicii corecte", a mai afirmat Lucian Şova.

Sindicaliştii Metrorex şi angajaţii au decis, luni, să organizeze o grevă de avertisment de două ore, joi dimineaţă, între orele 04,00 şi 06,00, nemulţumirile principale fiind legate de salarii.

Conducerea Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM) a anunţat, printr-un comunicat de presă, că organizarea grevei a fost decisă în urma întrunirii în şedinţă extraordinară a Consiliului general al Uniunii, iar peste 90 la sută dintre salariaţii Metrorex şi-au exprimat anterior opţiunea pentru organizarea grevei de avertisment, fiind parcurse procedurile legale.

Liderul USLM, Ion Rădoi, a transmis presei că în cazul în care nu se vor primi de la managementul Metrorex răspunsuri favorabile la revendicările salariale, după greva de avertisment va urma o grevă generală. În acest caz, chiar dacă vor fi la posturi o treime dintre angajaţi, conform legiii, ar putea fi afectaţi 700.000 de călători.

Greva generală ar putea fi declanşată luni, 19 noiembrie, între orele 04,00 şi 16,00.

Sindicaliştii au solicitat managementului Metrorex o creştere salarială de 42 de procente, însă li s-a oferit 18 la sută, refuzând înţelegerea.