Valoarea de tranzacționare crește cu peste 20% în octombrie pe toate segmentele BVB

0
63

Valoarea tranzacționată pe piața principală a BVB a crescut în octombrie față de septembrie cu peste 20% pentru toate tipurile de instrumente financiare deja emise, atât luând în calcul volumele din piața regular, cât și volumele totale, informează instituția, scrie Mediafax.

În trimestrul al treilea activitatea a fost mai redusă, precizează un comunicat al instituției.

Pe segmentul de acțiuni, pe piața regular, creșterea valorii de tranzacționare înregistrată a depășit patru procente și a ajuns luna trecută la 650 milioane de lei (140 milioane euro), față de 626 milioane de lei (135 milioane euro) în septembrie 2018. Luând în calcul și piața deal, rata de creștere a depășit 20% în octombrie, iar volumele au fost de 920 milioane lei (197 milioane euro) comparativ cu 760 milioane lei (164 milioane euro) în septembrie.

Pe segmentul de instrumente cu venit fix, valoarea de tranzacționare a crescut cu 60% în octombrie față de septembrie și cu peste 50% pe segmentul produselor structurate. Pentru alte instrumente financiare (precum unități de fond, ETF-uri, etc.) creșterea a fost de 160%.

În total, în octombrie, valoarea de tranzacționare pe toate tipurile de instrumente financiare deja emise a crescut cu peste 20% față de septembrie și a ajuns la 956 milioane lei (205 milioane euro).

Valoarea cumulată de tranzacționare a tuturor instrumentelor financiare deja emise a ajuns la 2,2 miliarde de euro de la începutul anului și până la finalul lunii octombrie, în timp ce valoarea medie zilnică de tranzacționare pe segmentul de acțiuni din piața principală a ajuns la 8,7 milioane de euro.

La finalul primelor zece luni, indicii de tip total return, care includ și dividendele, au înregistrat creșteri de două cifre. Astfel, indicele BET-TR a închis luna octombrie la 8.520 de puncte, în urcare cu 19% de la începutul anului, în timp ce indicele BET-XT-TR a ajuns la 1.140 puncte, în urcare cu 13%.

Capitalizarea bursieră a companiilor românești a fost de 20,8 de miliarde de euro la finalul primelor zece luni, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piața reglementată a BVB a depășit 36,5 de miliarde de euro în ultima ședință de tranzacționare a lunii octombrie.