Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a dat de înțeles vineri, la Guvern, că salariul minim nu va mai crește de la 1 decembrie, așa cum anunțase prim-ministrul Viorica Dăncilă, majorarea urmând să se realizeze, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2019, scrie Mediafax.
Întrebat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, dacă majorarea salariului minim este prins în proiectul de buget pe anul viitor, ministrul Finanțelor, Eugen Teoodorovici, a răspuns: „Sigur va fi prinsă în ceea ce facem anul viitor ca și buget, în schimb nu o să pot să vă spun eu astăzi, trebuie să fie o decizie a Guvernului vizavi de data la care salariul minim se va aplica în România”.
Chestionat dacă asta înseamnă că nu mai este viabilă majorarea salariului minim de la 1 decembrie, acesta a spus: „Vedeți cum de multe ori aveți și răspunsul la întrebări?”.
„E o discuție cu sindicatele, cu mediul de afaceri. Ca și principiu și corect e corect ca în timpul jocului regulile să fie schimbate cât mai puțin și invocând mereu acea predictibilitate pe care trebuie să o respectăm, trebuie să arătăm mediului de afaceri că suntem un partener serios și care sprijină această zonă a economiei, înțelegând cu toții, mai ales cei de stânga, că un mediu economic puternic este cel care îți asigură și redistribuirea unei părți a veniturilor către partea mai puțin fericită a populației. Este o logică, zic eu, de bază”, a adăugat ministrul Finanțelor.
Teodorovici a indicat că mai este nevoie de „câteva puncte de vedere, avize” pentru majorarea salariului minim.
Chestionat dacă salariul minim va fi majorat, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2019, ministrul Finanțelor a răspuns: „Categoric”.
Guvernul a adoptat, pe 9 noiembrie, ordonanța de urgență care prevede modificarea Codului Muncii și introduce definiția de salariu minim diferențiat. După publicarea OUG în Monitorul Oficial, Executivul urmează să aprobe o hotărâre în care care să fie menționate sumele. Salariul minim brut ar urma să crească de la 1.900 de lei pe lună la 2.080 de lei pe lună, iar pentru persoanele cu studii superioare şi pentru cele cu minimum 15 ani vechime, salariul minim brut creşte la 2.350 de lei pe lună.
Pe 24 octombrie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că este posibil ca salariul minim să fie majorat de la 1 decembrie. „Am discutat cu sindicatele. Vom vedea dacă e oportun de la 1 decembrie sau 1 ianuarie”, a precizat şeful Executivului.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a publicat pe 20 octombrie propuneri de creştere a salariului minim, astfel:
1. Creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 2080 lei/lună, începând cu 1 noiembrie 2018.
2. Introducerea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 2350 lei/lună pentru angajaţii pe posturi pentru care sunt necesare studii superioare conform Clasificării Ocupaţiilor din România (COR).
3. Creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 2350 lei/lună pentru angajaţii cu 15 ani vechime, începând cu 1 noiembrie 2018.