Companiile chineze au cheltuit mult mai putin pe achizitii in Europa in anul 2018

0
74

Companiile chineze au cheltuit mult mai puţin pe achiziţii în Europa în anul 2018 decât în anul precedent, potrivit unui raport publicat miercuri de Merics Institute, cu sediul la Berlin, şi de firma americană de consultanţă Rhodium Group, relatează dpa preluată de Agerpres.

Investiţiile chineze directe în cele 28 de ţări membre ale UE au scăzut cu 40% în 2018, ajungând la 17,3 miliarde de euro (19,6 miliarde de dolari), aceasta fiind cea mai scăzută valoare din 2014, se arată în studiul citat. 

În pofida tendinţei de scădere în Europa, Germania a înregistrat o uşoară creştere, investiţiile chineze crescând cu aproximativ 300 de milioane de euro pe an şi ajungând la 2,1 miliarde de euro. 

Anul trecut au avut loc preluările companiei farmaceutice germane Biotest de către concurentul chinez Tiancheng şi a furnizorului auto german Grammer de către compania chineză Ningbo Jifeng, aminteşte dpa. 

Motivul pentru scăderea interesului de a cumpăra companii din UE îl reprezintă controlul riguros al Chinei asupra capitalului, care face dificilă obţinerea de profituri în afara ţării, notează studiul. 

De asemenea, se poate observa o lipsă generală de lichidităţi, au menţionat autorii studiului, Thilo Hanemann, Agatha Kratz şi Mikko Huotari. 

În egală măsură, regulile mai stricte din Europa joacă un rol din ce în ce mai important în îngreunarea achiziţiilor chineze, întârziind sau chiar împiedicând unele investiţii; este de aşteptat ca aceste controale să devină şi mai severe, indică documentul. 

Preocuparea tot mai mare a guvernului german cu privire la investiţiile în zone tehnologice sensibile şi în infrastructura critică ar fi condus la întârzieri sau chiar la eşecul unor negocierilor de contracte cu investitori chinezi, ca în cazul companiei de inginerie mecanică Leifeld şi al operatorului de reţele electrice 50Hertz. 

De asemenea, anul trecut, investitori chinezi au vândut pentru prima dată în volum mare – în valoare de trei miliarde de euro, potrivit estimărilor făcute de autorii studiului – acţiuni achiziţionate anterior în Europa. 

În pofida controalelor mai stricte în domeniul investiţiilor, autorii studiului apreciază că Europa va continua să fie o locaţie atractivă pentru investitorii chinezi ca urmare, între alţi factori, a conflictului comercial cu Statele Unite ale Americii.