COFCO International a pus ochii pe regiunea Marii Negre: Compania vrea sa-si dubleze achizitiile de cereale din zona

0
58

Traderul de cereale COFCO International, companie deţinută de grupul chinez de stat COFCO, intenţionează să-şi dubleze achiziţiile de cereale din regiunea Mării Negre, în cadrul unei strategii de extindere globală, a declarat marţi preşedintele COFCO International, Jingtao Chi, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro.

În ultimii ani, regiunea Mării Negre a devenit un hub important pentru exportul de cereale, în condiţiile în care Rusia este cel mai mare exportator mondial de grâu, iar Ucraina unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de porumb.

"În următorii doi-trei ani", COFCO International vrea să îşi dubleze volumul cerealelor achiziţionate din regiunea Mării Negre, a declarat Jingtao Chi, într-un discurs pronunţat la FT Commodities Global Summit, organizat la Lausanne.

COFCO International este o companie controlată de grupul chinez de stat COFCO Corp şi a devenit un mare trader global de materii prime după preluarea traderului de cereale Nidera şi a operaţiunilor agribusiness ale Noble Group.

Jingtao Chi a dezvăluit că anul trecut COFCO International a tranzacţionat o cantitate de 106 milioane tone de materii prime şi compania intenţionează să majoreze volumul de produse pe care le cumpără direct de la fermierii din afara Chinei până la 60 milioane tone în anul 2022, comparativ cu 40 milioane tone anul trecut.

Apariţia COFCO International pe piaţa mondială a tranzacţiilor cu cereale constituie o provocare pentru cvartetul denumit "ABCD", format din ADM, Bunge Ltd., Cargill Inc. şi Louis Dreyfus, care timp de mai multe decenii a dominat industria de trading.

O altă companie care a devenit un important trader global de cereale este Glencore Agriculture, directorul general Chris Mahoney declarând la conferinţa de la Lausanne că firma a tranzacţionat anul trecut aproximativ 80 de milioane de tone de cereale. Mahoney a subliniat şi el importanţa regiunii Mării Negre, apreciind că Rusia are capacitatea de a-şi majora exporturile de cereale cu alte 10 milioane de tone, dintre care 6-7 milioane tone de grâu, până în 2025.

Potrivit datelor Eurostat, în 2018, România s-a clasat pe locul al treilea în UE la producţia de cereale, cu 31,89 milioane de tone, după Franţa şi Germania. La porumb, România este pentru al doilea an consecutiv pe prima poziţie, cu 18,971 milioane de tone, devansând Franţa, care obţinut 12,597 milioane de tone, iar la floarea soarelui a realizat 3,35 milioane de tone, din nou pe primul loc în UE. La grâu, România este pe locul 4, cu 10,247 milioane de tone.