Acţiunile de control derulate în privinţa operaţiunilor cu legume şi fructe sunt în plan de multă vreme şi vizează combaterea fraudelor şi fiscalizarea, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, Aurelian Constantinescu, director general adjunct la Direcţia Generală a Vămilor.
"Operaţiunile care se derulează cu astfel de produse, legume- fructe, prezintă un risc ridicat fiscal. Noi avem în permanenţă asemenea verificări. De altfel, nu au fost numai verificări pe această linie. În ultima perioadă s-au intensificat verificările şi am avut, de exemplu, şi pe combaterea contrafacerii, pe drepturile de proprietate intelectuală, tot zilele acestea. Au fost mărfuri reţinute de aproximativ 3 milioane. Referitor la această acţiune (Demetra n.r) atribuţiile Direcţiei Generale a Vămilor sunt clare. Noi verificăm concordanţa dintre datele înscrise în declaraţia vamală şi documentele anexate. Verificăm ca operaţiunile să fie fiscalizate. Referitor la celelalte documente, avizele fito-sanitare, acestea nu sunt în competenţa noastră ci sunt în competenţa Autorităţii Sanitare Veterinare. Iar asemenea operaţiuni sunt prinse periodic în planurile noastre de verificare. În ultima perioadă am avut în vedere şi reoperaţionalizarea echipelor mobile care au desfăşurat acţiuni pe toate planurile de prevenire şi combatere a fraudelor vamale. Acţiunea este în plan de mai multă vreme. Au fost inspectori care au participat la verificările la locurile de descărcare. Au verificat inclusiv la locurile de import. S-au verificat de către Direcţia Antifraudă, pentru că operaţiunile au fost derulate împreună cu Direcţia Antifraudă, şi livrările şi achiziţiile intracomunitare cu astfel de produse", a explicat Constantinescu.
Acesta a precizat că DGV face verificări doar pe linia prevenirii şi combaterii fraudelor, deoarece s-a constatat că sunt mărfuri care vin din zone de risc.
"De ce avem în vedere să facem asemenea verificări? Repet, pe linia prevenirii şi combaterii fraudelor şi a fiscalizării, nu pe linia competenţelor altor instituţii. Am constatat că sunt mărfuri care vin din zone de risc, de exemplu din Iran. Am constatat că vine pătrunjel sau mărar, din Iran. Era normal să ne sesizăm şi să derulăm nişte verificări pe această linie. Toate societăţile sunt într-un plan de control ulterior. Controlul ulterior se derulează pe o perioadă de 3 ani de la data depunerii declaraţiei", a mai spus oficialul DGV.
Companiile de retail alimentar din România, grupate în Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), au anunţat vineri că sprijină autorităţile în vederea combaterii comerţului ilicit, dar atrag atenţia că există riscul apariţiei unor blocaje în aprovizionarea cu legume şi fructe.
"Ca urmare a începerii operaţiunii ,,Demetra', pentru controlul circuitelor de comercializare a legumelor şi fructelor de import, companiile de retail alimentar din România grupate în Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) îşi afirmă sprijinul total, cu toate mijloacele, pentru eradicarea fraudelor. AMRCR tratează situaţia cu maximă implicare şi promptitudine. Stoparea comerţului ilicit este un obiectiv asumat şi de companiile membre AMRCR, prin proceduri de verificări temeinice în raport cu furnizorii, pentru a asigura respectarea deplină a legislaţiei şi a tuturor normelor de siguranţă. Facem un apel la autorităţi să ţină cont însă de faptul că în acest moment există sute de tiruri cu zeci de mii de tone de legume şi fructe perisabile blocate de peste 24 de ore în întreaga ţară", se arată într-un comunicat al AMRCR.
Potrivit sursei citate, camioanele, care provin inclusiv din UE, din spaţiul european de liberă circulaţie a mărfurilor, sunt sigilate de ANAF în vederea controlului, însă inspectorii nu fac faţă volumului mare de marfă ce trebuie controlată, prin urmare aceasta se deteriorează. Acest blocaj, care durează deja de peste o zi, afectează atât consumatorii, cât şi comercianţii.