Bucureştiul a fost inclus de operatorul aerian low-cost Ryanair pe lista celor mai ieftine oraşe din Europa pentru un city break.
Şase oraşe se regăsesc pe lista companiei aeriene, respectiv Bucureşti, Cracovia, Sofia, Budapesta, Vilnius şi Bratislava. Bucureşti
„În ceea ce priveşte turismul, Bucureştiul este încă departe de a fi un «drum bătătorit». Asta înseamnă că veţi da de câteva provocări pe care nu le veţi putea întâlni în oraşe precum Paris sau Roma, care fac de câteva decenii turism de masă. De asemenea, înseamnă că veţi ajunge să exploraţi un loc unde nu au fost atât de mulţi oameni înainte. Şi din moment ce Bucureştiul este cel de-al doilea cel mai ieftin oraş din Europa, nu vă va costa un braţ şi un picior pentru a «mânca bine, dormi bine, trăi bine», aici pentru câteva zile”, scrie Ryanair.
Pentru a oferi o idee despre preţurile din Capitală, Ryanair susţine că o experienţă de fine-dining la un restaurant din Bucureşti poate fi obţinută pentru mai puţin de 50 de euro. Operatorul aerian le reaminteşte turiştilor să nu rateze Palatul Parlamentului, „o clădire atât de mare încât facturile de încălzire şi energie electrică se ridică la aproximativ 6 milioane de euro pe an”.
Preţuri:
Taxi 1 km (tarif normal): 0,40 euro
Bere locală (draught de 0,5 litri): 1,02 euro
Cappuccino: 1,06 euro
Mâncare, restaurant accesibil: 5,11 euro
Sticlă de vin (de la supermarket): 4,09 euro
Pe listă au mai fost incluse următoarele oraşe: Cracovia:
Taxi 1 km (tarif normal): 0,46 euro Bere locală (draught de 0,5 litri): 1,60 euro
Cappuccino: 1,59 euro Mâncare, restaurant accesibil: 4,12 euro
Sticlă de vin (de la supermarket): 4,54 euro
Sofia: Taxi 1 km (tarif normal): 0,40 euro
Bere locală (draught de 0,5 litri): 1,02 euro
Cappuccino: 1,06 euro
Mâncare, restaurant accesibil: 5,11 euro Sticlă de vin (de la supermarket): 4,09 euro
Budapesta: Taxi 1 km (tarif normal): 1,44 euro
Bere locală (draught de 0,5 litri): 0,75 euro
Cappuccino: 1,24 euro
Mâncare, restaurant accesibil: 4,81 euro
Sticlă de vin (de la supermarket): 3,85 euro
Vilnius: Taxi 1 km (tarif normal): 0,70 euro
Bere locală (draught de 0,5 litri): 2,00 euro
Cappuccino: 1,87 euro
Mâncare, restaurant accesibil: 5,00 euro
Sticlă de vin (de la supermarket): 6,00 euro
Bratislava: Taxi 1 km (tarif normal): 0,70 euro
Bere locală (draught de 0,5 litri): 1,50 euro
Cappuccino: 1,77 euro Mâncare, restaurant accesibil: 5,00 euro
Sticlă de vin (de la supermarket): 5,00 euro, informează adevarul.ro