Profitul curent net al companiei de energie Enel a crescut cu 11% şi EBIDA curent cu 13,9% în T1 din 2019, în comparaţie cu 2018, iar investiţiile totale au crescut cu 36%, transmite Enel într-un comunicat de presă, relatează Mediafax.
„EBITDA curent al Enel a crescut cu 13,9% și profitul curent net cu 11,3% în decursul aceleiași perioade, față de 2018, susținute de îndeplinirea continuă a obiectivelor stabilite în Planul Strategic 2019-2021. Energiile regenerabile, domeniu în care am sporit capacitatea instalată cu 800 MW în acest trimestru, dar și rețelele de distribuție, care au beneficiat de integrarea Enel Distribuição São Paulo, rămân motorul performanței noastre, generând 70% din EBITDA curent al Grupului în primul trimestru al acestui an. Investițiile totale au crescut cu 36% în perioada analizată și au fost alocate în special dezvoltării activelor, cu un avans de 1,2 miliarde euro, concentrat pe regenerabile în America și Spania și pe rețele în Italia”, a declarat Francesco Starace, Chief Executive Officer și Director General al Enel.
Veniturile companiei au însumat 20,891 miliarde euro în T1 din 2019, faţă de 18,946 miliarde euro din aceeaşi perioadă anul trecut.
Compania a declarat că a crescut participaţia la Enel Américas până la 56,42%.
„În conformitate cu direcția noastră strategică de simplificare a Grupului, am crescut participația noastră la Enel Américas până la 56,42% și ne-am consolidat poziția în producția de energie din surse regenerabile în America de Nord prin reintegrarea de active cu capacitate de 650 MW ale unei companii de tip joint venture. Încă o dată, în ceea ce privește Enel Américas, ne așteptăm ca majorarea de capital recent aprobată, de 3 miliarde de dolari și care urmează să fie finalizată în următoarele luni, să deschidă drumul către o serie de oportunități de creștere în America de Sud, consolidând prezența noastră în regiune”, a spus directorul general.
De asemenea, compania a spus că în 2019 are în vedere o accelerarea a cheltuielilor de capital, având ca prioritate activele în domeniul energiilor regenerabile în America de Nord, precum și continuarea investițiilor susținute în rețele, în special în Italia și America de Sud, în timp ce generarea de fluxuri de numerar va rămâne solidă în perioada următoare.