Bucurestiul va gazdui Forumul pentru Relatia cu Investitorii si Analistii

0
67

Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) organizează, joi, Forumul pentru Relaţia cu Investitorii şi Analiştii (AR&IR), o conferinţă anuală dedicată celor mai bune practici în relaţia cu investitorii şi guvernanţă corporativă, potrivit Agerpres.

Prima ediţie a evenimentului de la Bucureşti, intitulată "Strategii câştigătoare pentru atragerea investitorilor şi capitalului", are ca scop prezentarea proiectelor actuale de dezvoltare a relaţiilor cu investitorii din România, a celor mai bune practici internaţionale, a tendinţelor globale în domeniu, dar şi a viitoarelor proiecte europene cu impact asupra companiilor listate la bursă. 

Forumul AR & IR 2019 va avea loc sub patronajul Ministerului Mediului de Afaceri, Comerţului şi Antreprenoriatului (MMACA). 

ARIR este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată pentru a oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea investitorilor şi în guvernanţa corporativă