VASLUI:Minori cu varste de 12 si 13 ani,suspecti de furtul unui autoturism

0
72

Patru minori, bănuiți de comiterea furtului unui autovehicul au fost depistaţi în timp scurt de către poliţiştii din cadrul Poliției orașului vasluian Murgeni.

Joi,25 august , Poliția orașului Murgeni a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 56 ani, din orașul Murgeni cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul parcat în zona centrală a orașului Murgeni.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigații criminale au identificat, la scurt timp de la sesizare, 4 minori, din care 3 în vârstă de 13 ani și unul de 12 ani, toți din Murgeni, bănuiți de comiterea faptei. Unul dintre minori a observat cheile în contact și a sustras autovehiculului, ulterior urcându-se și ceilalți trei minori. Autovehiculul a fost condus până la intrarea în satul Sărățeni, unde a derapat, oprindu-se perpendicular pe axul drumului.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Pentru a preveni astfel de fapte vă recomandăm ca la coborârea din autoturism, să scoateţi cheia din contact, chiar dacă veţi lipsi pentru un timp foarte scurt. Furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva secunde. Dacă obişnuiţi să parcaţi autoturismul în curte sau garaj, nu lăsaţi cheile în contact atunci când coborâţi pentru deschiderea porţilor.

De asemenea, asigurați autoturismul prin încuierea uşilor. De un real folos este și un sistem de blocare pentru uşi cu chei neconvenţionale.

Parcaţi autoturismul astfel încât să fie vizibil din locuinţa dumneavoastră şi pe cât posibil în locuri iluminate şi cât mai circulate.