Vesti uriase! Mii de romani nu vor mai plati taxa- Ce trebuie sa faci

0
65

Vești uriașe pentru bucureștenii din acest sector. Aceștia nu vor mai plăti taxă de gunoi, conform deciziei de miercuri a Consiliului Local.

Vizate sunt  persoanele care stau în Sectorul 2. Mircuri, a fost votat Regulamentul privind acordarea subvenției integrale a taxei de gunoi pentru utilizatorii casnici din sectorul 2.

„Începând cu 1 ianuarie 2020, locuitorii sectorului 2 vor avea taxă 0 la gunoi. Încă de anul trecut, de când am inițiat dezbaterile publice privind taxa de habitat, am spus că vom avea taxă 0 la gunoi”, declară Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2.

„Singura condiție pentru a beneficia de subvenția integrală a taxei la gunoi este colectarea selectivă a 25% fracție uscată din cantitatea de gunoi produsă. Nu vrem să fim populiști și să dăm gratuități în stânga și dreapta, în sectorul 2 premiem cetățenii care contribuie la dezvoltarea sănătoasă a comunității în care trăim”, anunță Dan Cristian Popescu.

Fracția uscată este constituită din deșeuri reciclabile (pungi de hârtie, cutii de carton, cărți/reviste/ziare, ambalaje de sucuri și lactate, recipiente din plastic pentru băuturi-PET și produse alimentare, recipiente ale produselor cosmetice și detergenți, caserole din plastic și polistiren, farfurii de plastic și pungi de plastic, spălate în prealabil, dopuri metalice, conserve din metal, doze de aluminiu, ambalaje de sticlă pentru uz alimentar etc), potrivit u