Actiunile marilor companii europene au urcat la maximul ultimelor doua luni, dupa ce SUA si China au convenit sa reia negocierile comerciale

0
53

Acţiunile marilor companii europene au urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultimele aproape două luni, în frunte cu titlurile companiilor de tehnologie, după ce Statele Unite şi China au convenit să reia negocierile comerciale, transmite news.ro.

Indicele pan-european STOXX 600 a urcat cu 0,8%, iar indicele STOXX 50, care include titlurile celor mai importante companii, a avansat cu 1,3%, la cel mai ridicat nivel din februarie 2018, pentru a închide în urcare cu 0,7%,

La summitul G20, preşedintele american Donal Trump a oferit concesii omologului său chinez Xi Jinping, inclusiv promisiunea de a nu introduce tarife noi şi atenuarea restricţiilor impuse companiei Huawei.

China la rândul ei a acceptat să facă achiziţii de produse agricole ameriane şi să reia negocierile, după eşecul ultimei runde de discuţii, în luna mai.

Acţiunile au avut o evoluţie ascendentă la nivel mondial, iar indicele american S&P 500 a atins un nivel record.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a avansat cu 1%, cel mai mult între indicii europeni, iar indicele titlurilor companiilor de tehnologie SX8P a urcat cu 1,9%, datorită creşterii cotaţiilor acţiunilor producătorilor de cipuri.

Acţiunile Infineon, Siltronic, ams, STMicroelectronics şi ASM International au crescut cu 3,7%-5,6%.

Principalul indice bursier elveţian SSMI a crescut cu 0,7%, chiar dacă acţiunile elveţiene nu au putut fi tranzacţionate la bursele din UE din cauza eşecului negocierilor dintre Bruxelles şi guvernul de la Berna privind colaborarea pe pieţele de capital.

Indicele CAC 40 al bursei din Paris a urcat cu 0,5%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,97%. Indicele IBEX 35 al bursei din Madrid a crescut cu 0,7%, în timp ce FTSE MIB al bursei din Milano a stagnat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.