Mugur Isarescu, mesaj pentru urechile fine ale criticilor: ‘BNR are o pozitie financiara de invidiat, chiar daca nu a jucat aurul la ruleta’

0
90

Banca Națională a României are o poziție financiară de invidiat, chiar dacă nu a jucat aurul la ruletă, a declarat miercuri guvernatorul BNR Mugur Isărescu la prezentarea Raportului anual al instituției, scrie Mediafax.

Banca a obținut în 2018 un profit de 1,183 miliarde lei, de șase ori mai mare decât în 2017, din care 80%, adică 946 de milioane de lei au mers la buget.

La 31 decembrie 2018 capitalul propriu al BNR a înrregistrat un nivel de 18,795 miliarde lei, în creștere cu 9,5% față de 2017. Guvernatorul spune că un nivel semnificativ al capitalului propriu întărește capacitatea institușiei de a-și îndeplini atribuțiile legale, precum și sarcinile care decurg din calitatea de membru al Sistemului European al Băncilor Centrale, garantându-i independența și conferind credibilitate operațiunilor pe care le desfășoară.

Guvernatorul a subliniat faptul că în ultimii cinci ani instituția a virat la bugetul statului aproape o jumătate de miliard de euro, adică 465 de milioane de euro.

La 31 decembrie 2018 rezervele internațioanelale României însumau 36,8 miliarde de euro, din care 89,8% reprezentau rezerve valutare și 10,2% aur monetar, înegistrând o scădere de 306 milioane euro față de sfârșitul anului 2018.

Rezerva de aur s-a meținut la circa 104 tone, din care 61 de tone în custodie la Banca Angliei. BNR a efectuat pentru al treilea an consecutiv o acțiune de verificare la sediul instituției a lingourilor în 2018. Valoric, rezerva de aur a crescut cu 123 e milioane de euro, ca urmare a creșterii prețului aurului pe piața internațională.

Costurile depozitării aurului au fost în 2018 de 345.000 de lei, în creștere de la valoarea de 309.000 lei din 2017.