CNAIR a primit 10 oferte pentru proiectarea si executia sectiunii 4 a autostrazii Sibiu – Pitesti: Valoarea contractului este de 2.000.162.437 lei fara TVA

0
53

CNAIR a primit 10 oferte pentru procedura de atribuire a contractului "Proiectare și execuție Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș", informează compania.

La termenul limită de depunere au depus oferte următorii ofertanți: 1 Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA); 2 Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri Ve Ticaret AS – Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret AS; 3 China Railway 14th Bureau Group CO, LTD; 4 Asocierea IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS – Constructii SA; 5 Impresa Pizzarotti & C SpA; 6 Asocierea Kalyon Insaat Sanayi Ve Ticaret AS – Met-Gun Insaat Taahhut Ve Ticaret AS; 7 Mapa Insaat Ve Ticaret AS; 8 Porr Construct SRL; 9 Strabag SRL; 10 Asocierea Rizzani de Eccher SpA – Tirrena Scavi SpA – Ozgun Insaat Taahhut Sanayi Ve Ticaret Limited Sirketi.

Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice.

Valoarea estimată a contractului este de 2.000.162.437 lei fără TVA.

Durata contractului este de 60 luni din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție.

Perioada de garanție a lucrărilor este de 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la un maxim de 10 ani.

Lungimea secțiunii 4, Tigveni – Curtea de Argeș este de 9,86 km, din care 1,35 km aferenti tunelului Momâia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.