Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de luni iar indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,62%, până la 9.289,26 puncte potrivit Agerpres.
Valoarea totală a tranzacţiilor s-a situat la 24,21 milioane de lei (5,11 milioane de euro).
BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,65%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,7%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 0,56%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,53%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 0,25%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 5,54 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania (4,97 milioane de lei) şi Digi (4,3 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile IAR Braşov, care s-au apreciat cu 6,98%, Oil Terminal (+6,8%) şi Farmaceutica Remedia (+6,63%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Mecanică Fină (-14,52), Impact Developer&Contractor (-1,71%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-0,91%).