Consilierul lui Isarescu: Bancile au decis sa amane plata ratelor pentru anumite credite

0
79

Băncile comerciale din România au luat decizia la nivel de sistem bancar să amâne plata ratelor pentru anumite credite pentru o perioadă de timp, a anunțat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, potrivit Mediafax.

„Băncile au luat iniţiativa. Deci fiecare bancă îşi face propriul program urmând să anunţe clienţii şi debitorii. Deja e o înţelegere la nivelul întregului sistem bancar", a spus Vasilescu, pentru MEDIAFAX. El nu a oferit detalii cu privire la durata amânărilor la plată.

„Nicio bancă nu ştie la ora asta şi nimeni nu ştie cum vor merge evenimentele. Toţi sperăm să se încheie povestea într-o lună-două", a mai precizat Adrian Vasilescu.

Banca Transilvania a anunţat deja că extinde perioada de graţie la cardurile de credit, în timp ce CEC Bank este aşteptată să informeze la începutul săptămânii amânarea plăţilor ratelor pentru creditele luate de persoanele fizice pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unor surse citate de Ziarul Financiar.

Paul Anghel, directorul general al Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a declarat duminică pentru MEDIAFAX că amânarea cu 90 de zile a plăţii ratelor la bănci este o măsură bună pentru a proteja consumatorii într-o perioadă în care vor fi foarte multe concedieri şi probleme cu plata salariilor.