Bancile o duc bine in criza: BT si BCR, cele mai mari banci din Romania, profit de sute de milioane de lei in primele trei luni

0
71

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, a marcat un profit de 261 milioane lei în primul trimestru al anului, BCR a raportat profit net de 430 milioane de lei în primele trei luni, în vreme ce Societe Generale, proprietarul BRD, a avut pierderi de 326 mil. de euro în aceeaşi perioadă, transmite Mediafax.

Cele mai mari trei bănci din România şi-au anunţat rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului. Unele dintre acestea au înregistrat profituri în scădere, din cauza crizei.

Cea mai mare bancă românească, Banca Transilvania, a raportat un profit de 261 milioane de lei, în scădere cu 40% faţă de primul trimestru al anului trecut. Deşi a început anul în forţă, după primele două luni, banca a înregistrat scăderi din cauza crizei generate de epidemie.

Şi BCR, a doua cea mai mare bancă de pe piaţă după active, a înregistrat profit, mai exact un câştig de aproape 430 milioane de lei, în creştere cu 60% faţă de anul trecut.

„Avem un rol important în repornirea economiei şi suntem pregătiţi să ni-l asumăm”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

În schimb, Societe Generale, grupul francez care controlează BRD, a raportat pierderi de 326 de milioane de euro în primul trimestru din 2020.

Câştigurile au scăzut cu 99% din cauza volatilităţii din pieţele bursiere, iar banca a fost nevoită să formeze provizioane de 820 milioane euro pentru împrumuturile neperformante, potrivit Bloomberg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.