PSD mai da o lovitura: Strategia energetica a Romaniei va fi adoptata de Parlament, prin lege

0
68

Senatul a adoptat marţi, în calitate de prim for sesizat, o propunere legislativă iniţiată de senatorul PSD Florin Cârciumaru şi deputatul PSD Mihai Weber prin care strategia energetică naţională a României şi Planul Naţional Integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice pentru perioada 2021-2030 vor fi elaborată de către ministerul de resort, aprobate de Guvern, şi apoi adoptate de Parlament, prin lege. Au fost 87 de voturi „pentru” adoptarea proiectului, 12 voturi „contra” şi 29 de abţineri, anunță news.ro.

Iniţativa legislativă a PSD modifică Legea energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012.

„Strategia energetică naţională defineşte obiectivele sectorului energiei electrice pe termen mediu şi lung şi modalităţile de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări durabile a economiei naţionale. Strategia energetică se elaborează de ministerul de resort, se aprobă de Guvern, cu consultarea organizaţiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali şi a reprezentanţilor mediului de afaceri şi se adoptă de către Parlament, prin lege”, conform iniţiativei legislative adoptate de către Senat.

Proiectul mai prevede că: „Planul Naţional Integrat în Domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice pentru perioada 2021- 2030 defineşte obiectivele sectorului energiei electrice pe toate cele 5 dimensiuni ale uniunii energetice: securitate energetică, piaţă internă, decarbonizarea, eficienţa energetică, cercetare, inovare şi competitivitate. Planul Naţional Integral în Domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice pentru perioada 2021-2030 se elaborează de ministerul de resort şi Ministerul Mediului, Apelor Pădurilor, în baza strategiei energetice naţionale, se aprobă de Guvern, organizaţiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali şi a reprezentanţilor mediului de afaceri şi se adoptă de către Parlament, prin lege”.

Senatul a votat proiectul aflat în procedură de urgenţă, în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.