Dupa 4 luni, mastile pentru cei defavorizati au inceput sa fie distribuite: au ajutat la descarcat chiar si cei care vor beneficia de ele

0
64

Câteva milioane de măști de protecție au ajuns la primării și sunt împărțite în aceste zile oamenilor nevoiași. Vorbim despre cei care au pensie mai mică de 700 de lei, trăiesc din ajutor social ori au dizabilități. Sunt primele distribuite gratuit după 6 luni de pandemie. În județul Galați au fost trimise peste 3.700.000 de măști. Au ajuns într-un depozit la sfârșitul săptămânii trecute, iar acum la primele persoane cu venituri mici, relatează stiriletvr.ro.

Timp de două zile reprezentanții primăriilor din județ au venit la Galați pentru a ridica măștile distribuite de Guvern.

În comune, au ajutat la descărcat chiar cei care vor folosi măştile.

Peste 230 de mii de măști au ajuns și la Piatra Neamț. Urmează să fie distribuite în următoarele două zile iar oamenii trebuie să le ridice de la una din cele trei locaţii din oraș.

Distribuirea măștilor a a fost anunțată în presa locală și pe reţelele de socializare. Dar și prin scrisori, mai ales că nu toți au acces la internet.

Programul de distribuție al măștilor gratuite se va prelungi până când vor ajunge la toţi beneficiarii.