@Un barbat de 64 de ani, si-a pierdut viata intr-un incendiu produs la un apartament din municipiul Barlad.
In cursul zilei de duminica,6 noiembrie, in jurul orei 11.12, un locatar al blocului D11 de pe strada Vasile Parvan din municipiul Barlad, anunta in dispeceratul comun I.S.U. – S.A.J., ca dintr-un apartament situat la etajul IV al blocului iese mult fum, iar in interiorul acestuia este posibil sa se afle si proprietarul apartamentului.
La fata locului s-au deplasat doua autospeciale, dintre care una de lucru cu apa si spuma si una de prim ajutor medical, cu noua subofiteri, din cadrul Detasamentului de Pompieri Barlad. Ajunsi la fata locului, pompierii militari au patruns in interiorul apartamentului inundat cu fum, unde, in dormitorul acestuia l-au gasit pe proprietarul apartamentului, aflat in stop cardio-respirator. Acesta a fost evacuat imediat iar paramedicii care incadreaza ambulanta SMURD au inceput manevrele specifice de resuscitare, acestea fiind continuate ulterior de catre echipajul medical cu medic de la Statia de Ambulanta Barlad. In cele din urma personalul medical a fost nevoit sa declare decesul barbatului, in varsta de 64 ani.
In urma incendiului, au fost distruse bunurile din dormitor: o canapea, un scaun si diferite textile. Incendiul, ce se manifesta mocnit la sosirea pompierilor, a fost produs cel mai probabil de lasarea nesupravegheata a unei lumanari.