Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de miercuri, cu o valoare a tranzacţiilor de 52,352 milioane de lei (10,710 milioane de euro), din care 50,160 milioane de lei (10,262 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,31%, până la 10.810,53 de puncte, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin tot de 0,31%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,25%, potrivit agerpres.ro.
În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,09%.
De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,51%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,05%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 12,125 milioane de lei, urmate de titlurile Teraplast – cu 8,110 milioane de lei şi Fondul Proprietatea – 7,332 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Romcab, în creştere cu 14,88%, Altur (+14,71%) şi Şantierul Naval Orşova (+9,52%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Mecanică Fină (-3,75%), Compa (-3,71%) şi Socep (-3,06%).