Final perioadă depunere cereri ajutor de stat în sectorul bovin!

0
64

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 10 august 2021, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021.

Astfel, au fost depuse un număr de 93.593 cereri pentru un număr total de 1.307.297 capete animale şi o cantitate de lapte de 81.176,35 tone. (În Anexă regăsiţi situaţia cererilor depuse pe fiecare judeţ în parte).

Conform legislaţiei în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilităţii acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse.

Cuantumul pe cap de animal se va calcula prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcţie de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga şi valoarea calculată în funcţie de cantităţile de lapte, în tone, produse şi valorificate, eligibile până la concurenţa plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă.

Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel:
a) 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021;
b) 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.
Nu se acordă plăţi ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

APIA, mereu alături de fermieri!

ANEXĂ

Judeţ Total cereri Total animale Tone Lapte
AB 5.422 72.576 6.361,19
AG 1.994 24.494 667,89
AR 2.157 41.063 3.633,66
B 6 103 2,16
BC 2.048 23.102 490,59
BH 4.429 50.475 1,415,2
BN 4.958 57940 5,596,67
BR 1.165 22..035 1,287,09
BT 4.672 60.622 4,124,82
BV 3.081 57.599 2,971,57
BZ 1.752 24.514 2,695,08
CJ 3.319 51.927 3,754,68
CL 379 17.232 3,333,66
CS 1.815 17.616 421,46
CT 952 21.810 859,59
CV 1.964 35.544 3.982,63
DB 990 11.588 322,89
DJ 1.315 16.002 1.051,4
GJ 2.085 20.497 47,65
GL 848 13.919 649,86
GR 434 8.858 1.129,8
HD 2.725 24.974 924,73
HR 5.082 67.111 4.409,27
IF 159 4.118 581,88
IL 595 12.122 1.703,43
IS 2.141 30.973 2.721,93
MH 1.333 11.375 65,36
MM 5.800 47.905 844.23
MS 3.268 66.885 7.424,73
NT 3.287 39.233 717,38
OT 854 10.675 403,6
PH 1.354 22.874 1.871,99
SB 1.858 46.798 893,53
SJ 1.594 21.564 1.049,06
SM 1.613 31.981 2.631,18
SV 7.568 76.618 3.300,81
TL 1.046 36.165 755,13
TM 1.398 33.645 3.317,82
TR 1.148 18.490 1.062,53
VL 1.969 17.947 99,36
VN 1.669 18.370 1.027,61
VS 1.347 17.958 571,25
Total 93.593 1.307.297 81.176,35