ORDIN pentru DNA de la Comisia Europeană, riscăm să ratăm banii: Rată de ocupare a procurorilor din DNA de minimum 85% în 2023

0
59

România trebuie să aibă o rată de ocupare a procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie de minimum 85% la mijlocul anului 2023, potrivit obiectivului intermediar din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe care îl are de îndeplinit, a declarat, luni, un înalt oficial al Uniunii Europene, la Bruxelles.

"Legat de Direcţia Naţională Anticorupţie, în ceea ce priveşte recrutarea şi rata de ocupare, în acest domeniu există recomandări în cadrul MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare, n.r.), pe care le-am inclus însă şi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ceea ce înseamnă într-adevăr că obiectivul intermediar (din PNRR, n.r.) se referă la rata de ocupare de cel puţin 85% care trebuie atinsă până la începutul lui 2023, astfel încât România, la acest obiectiv intermediar, să poată dovedi Comisiei că l-a îndeplinit – 85% trimestrul II 2023. Acesta este obiectivul intermediar consemnat în Planul de Redresare legat de rata de ocupare la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru funcţii de procurori", a afirmat reprezentantul Comisiei Europene.

Comisia Europeană a adoptat, luni, o evaluare pozitivă a Planului de redresare şi rezilienţă al României, care va putea primi, astfel, din partea UE, granturi în valoare de 14,2 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR).

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, aprobarea planului de către Consiliu ar permite plata a 3,6 miliarde euro sub formă de prefinanţare, şi anume 13% din suma totală alocată României.