Ministrul Dan Vîlceanu și comisarul Margrethe Vestager au discutat utilizarea finanțărilor PNRR: ‘Succesul implementării PNRR depinde de noi’ – FOTO

0
65

Planul Național de Redresare și Reziliență, contribuțiile pentru instrumentele financiare destinate sectorului privat și reglementările referitoare la schemele de ajutor de stat în domeniul energetic au fost principalele subiecte discutate, marți după-amiază, la Bruxelles, de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu și comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager.

Comisarul european a ținut să aprecieze că Planul Național de Redresare și Reziliență al României este ambițios, echilibrat pe recomandările specifice de țară și investițiile necesare pentru realizarea acestora.

În cadrul discuțiilor, ministrul Vîlceanu a explicat necesitatea ca instrumentele financiare să rămână la fel de atractive chiar și în perspectiva aplicării regulilor privind ajutorul de stat, prevăzute în PNRR și a solicitat o decizie a Comisiei.

România a colaborat îndeaproape cu serviciile Comisiei Europene și Fondul European de Investiții pentru a finaliza negocierile pe marginea privind Acordului de contribuție privind instrumentele financiare pentru sectorul privat. Semnarea documentului reprezintă îndeplinirea unuia dintre indicatorii (milestone) pentru care România urmează să solicite rambursarea de fonduri în prima cerere de rambursare în cadrul PNRR. Reamintim faptul că aceasta urmează să fie trimisă Comisiei în mai 2022.

„Am discutat, astăzi, la Bruxelles cu Margrethe Vestager, vicepreședintele Comisiei Europene, despre PNRR, instrumentele financiare pentru sectorul privat și reglementarea schemelor de ajutor de stat în domeniul energetic.

Avem tot sprijinul domniei sale, dar succesul implementării PNRR depinde de noi”, a spus Vîlceanu.

În ceea ce privește schemele de ajutor de stat în domeniul energetic, reprezentantul MIPE a solicitat clarificări privind modul în care viitoarele reglementări, mai flexibile, pot fi aplicate în cadrul apelurilor finanțate în cadrul PNRR.

Tot în zona PNRR a fost abordată tema reducerilor sumelor acordate statelor membre care au avut performanțe economice peste cele anticipate la momentul alocărilor inițiale. România ar putea înregistra o corecție financiară de circa 1,5 miliarde euro.

Cei doi oficiali au mai discutat și despre progresul înregistrat în două reforme importante cuprinse în PNRR, respectiv reforma pensiilor și digitalizarea.

Continuarea e stiripesurse.ro