Semnal de alarmă pentru Parlament: Limitarea diurnei la maxim 3 salarii distruge industria românească de transporturi

0
77

Proiectul de lege privind limitarea diurnei în transporturile rutiere la maximum trei salarii lunare de bază distruge transporturile româneşti, susţine Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

"Distrugerea capitalului autohton din transporturi s-a desăvârşit ieri in Camera Deputaţilor în cadrul dezbaterii comune a proiectului de 'Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative' (Plx. 583/2021) de către Comisia pentru buget, finanţe şi bănci respectiv Comisia pentru muncă şi protecţie socială. În marea lor 'înţelepciune', cele două comisii au demontat întreaga construcţie legislativă pentru care patronatele din transporturi au manifestat public în toamna anului trecut, limitând valoarea diurnei acordate la maximum 3 salarii lunare de bază, cumulate. (…) Industria românească de transport a fost condamnată la distrugere de către proprii parlamentari, cu largul concurs al Ministerului Transporturilor, care nu a mişcat nici măcar un deget în aceste comisii, contrar promisiunilor făcute de ministrul în funcţie", se precizează în comunicat.

Organizaţia patronală arată că Bulgaria a majorat valoarea diurnelor acordate angajaţilor din transporturi, pentru păstrarea competitivităţii.

"În timp ce Bulgaria a crescut valoarea diurnelor acordate angajaţilor din transporturi, pentru a rămâne competitivi la nivel european, noi ne sabotăm şi călcăm în picioare bruma de capital autohton, în condiţiile unei impozitări excesive a muncii. În loc să scadă presiunea impozitelor pe piaţa muncii, eliminând discrepanţele în raport cu indemnizaţiile din sectorul public, parlamentarii celor două comisii au trimis transporturile româneşti la coşul istoriei. În noul context legal, încadrarea în plafoanele stabilite în mod inconştient şi lipsit de transparenţă, de cele două comisii, este imposibil de realizat pe fondul exploziei preţurilor la carburanţi, energie, piese auto şi a tarifelor RCA", se menţionează în comunicat.

Federaţia Operatorilor Români de Transport consideră că votarea legii în plen va avea ca efect preluarea activităţii transportatorilor români de companii ale ţărilor care îşi susţin sectoarele de transport rutier.

"Ultima şansă mai poate să o acorde votul final în plen, însă este greu de presupus că parlamentarii noştri se vor trezi din somnul de veci şi vor elimina amendamentele votate în cele două comisii. După doi ani de aşteptări, promisiuni şi discuţii, comisii şi comitete, ne luăm adio definitiv de la transporturile româneşti şi predăm ştacheta unor state ce înţeleg să îşi susţină sectoarele competitive", se precizează în comunicatul FORT.

Sursa: stiripesurse.ro