Peste 750 de pensionari vor putea petrece un sejur de 16 zile la Hotelul Tuşnad în anul 2022

0
69

Peste 750 de pensionari vor putea petrece un sejur de 16 zile la Hotelul Tuşnad în 2022, după ce societatea a încheiat în acest sens cu Casa Naţională de Pensii Publice un contract subsecvent pentru anul în curs, în valoare de 1,454 milioane de lei.

"Tuşnad SA informează acţionarii că a semnat cu Casa Naţională de Pensii Publice un contract subsecvent pentru anul 2022 în valoare de 1.453.616,00 lei, în vederea prestării serviciilor de cazare masă şi tratament pentru pensionari, beneficiari de bilete de tratament şi odihnă. Pe baza contractului, un număr maxim de 752 pensionari vor petrece un sejur de câte 16 zile la Hotelul Tuşnad în anul 2022", potrivit unui document al societăţii, remis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit Agerpres.ro.

În 2021, Guvernul a alocat suma de 200 de milioane de lei pentru acoperirea costurilor biletelor pentru pensionari la unităţile balneare, prin unităţile aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice fiind asigurate 53.618 astfel de locuri, iar alte 51.211 prin contractarea cu unităţi de profil aparţinând altor operatori economici, a informat CNPP, printr-un comunicat.

Biletele la unităţi de tratament balnear destinate pensionarilor au acoperit anul trecut tariful pentru 12 zile de tratament specific şi au fost repartizate pe maximum 19 serii, fiecare sejur fiind de 16 zile.

Continuarea pe stiripesurse.ro