Exporturile de grâu din Ucraina sunt reduse din cauza deficitui de vagoane pentru transportul cerealelor

0
83

Căile ferate din Ucraina se confruntă cu un deficit de vagoane pentru transportul cerealelor la graniţa de vest a ţării, în condiţiile în care traderii caută rute alternative de export, după ce invazia rusă a blocat principalele porturi de la Marea Neagră, se arată într-un raport al firma de consultanţă APK-Inform, transmite Reuters.

În sezonul 2020/2021, Ucraina a fost al patrulea exportator global de grâu, majoritatea cerealelor fiind transportate prin porturile de la Marea Neagră. Dar din cauza războiului traderii au început să transporte din ce în ce mai multe cereale pe calea ferată, potrivit Agerpres.

APK-Inform informează că au fost deschise 12 terminale pentru traderi de către compania de căi ferate din Ucraina, dar sunt necesare două-trei săptămâni până când sunt trimise vagoanele.

"Traderii continuă să caute soluţii pentru redirecţionarea exporturilor spre UE pe calea ferată sau prin porturile româneşti, dar obstacolele cheie rămân diferenţa de ecartament a şinelor din Ucraina şi costurile ridicate", se arată în comunicatul APK-Inform.

Costul livrării cerealelor ucrainene către portul românesc Constanţa este de 120-150 euro (133-166 dolari) pe tonă. Înainte de război, traderii plăteau aproximativ 40 dolari pentru a transporta grânele la porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Analiştii susţin că Ucraina, care a exportat 43 milioane tone de cereale de la începutul sezonului, în iulie, şi până la invazia din 24 februarie, ar putea exporta doar aproximativ un milion de tone în următoarele trei luni, din cauza dificultăţilor logistice.

Continuarea pe stiripesurse.ro