Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere uşoară şedinţa de marţi

0
127

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere uşoară şedinţa de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor de 43,45 milioane de lei (8,79 milioane de euro), din care 36,17 milioane de lei (7,32 milioane de euro) reprezintă tranzacţii cu acţiuni.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,01%, până la 12.849,04 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,04%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,16%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a coborât cu 0,12%, potrivit Agerpres.ro.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa cu un avans de 0,09%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis cu o apreciere de 0,54%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a majorat cu 0,23%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Electromagnetica, cu 6,75 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 6,14 milioane de lei, şi de titlurile Băncii Transilvania, cu aproape 4 milioane de lei.

COntinuarea pe stiripesurse.ro