Comisia Europeană a anunţat miercuri că va oferi sprijin tehnic pentru a ajuta 17 state membre, inclusiv România, să îşi elimine treptat dependenţa de combustibilii fosili ruşi, în conformitate cu planul REPowerEU pentru o energie mai accesibilă, mai sigură şi mai durabilă, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Expertiza tehnică va sprijini statele membre să identifice şi să pună în aplicare cele mai bune reforme de politică şi investiţii în domenii precum diversificarea aprovizionării cu energie, accelerarea tranziţiei către energia din surse regenerabile şi sporirea eficienţei energetice, pentru a atinge aceste ambiţii europene comune. Statele membre care au solicitat şi vor primi acest sprijin în lunile următoare sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Croaţia, Italia, Cipru, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia şi Finlanda.
"Pe lângă criza umanitară din Ucraina, statele membre se confruntă şi cu o criză energetică fără precedent. Instrumentul de sprijin tehnic va oferi sprijin specific, personalizat şi care va răspunde în timp util nevoilor în schimbare rapidă ale fiecăruia dintre aceste state membre", a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, potrivit Agerpres.ro.
La 21 martie 2022, în urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, Comisia a lansat o cerere specifică prin care invită statele membre să îşi exprime interesul de a primi sprijin tehnic. Comisia a evaluat şi aprobat toate solicitările prezentate de statele membre. Expertiza se furnizează în cadrul instrumentului de sprijin tehnic (IST), gestionat de Comisie.