Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Executivul va aproba, luni şi miercuri, mai multe hotărâri de Guvern care să asigure posibilitatea transmiterii primei cereri de finanţare în cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă.
„E vorba de suma de 3 miliarde euro, care alături de suma de 3,7 miliarde deja asigurată prin prefinanţare ne creează premisele ca până la finele anului să putem să beneficiem de 10 miliarde de euro asiguraţi prin PNRR”, a mai spus prim-ministrul, relatează News.ro.
„Trebuie să subliniem că şi această şedinţă de Guvern pe care o desfăşurăm astăzi practic vine să completeze toate măsurile şi paşii pe care noi i-am asumat, astfel încât să putem să asigurăm PNRR. Asigurăm practic prin hotărârile de Guvern de astăzi şi cele care vor urma miercuri asigurarea transmiterii primei cereri de finanţare în cadrul PNRR. E vorba de suma de 3 miliarde euro, care alături de suma de 3,7 miliarde deja asigurată prin prefinanţare ne creează premisele ca până la finele anului să putem să beneficiem de 10 miliarde de euro asiguraţi prin PNRR”, a declarat prim-ministrul, luni la începutul şedinţei Executivului.