Excedentul de cont curent al Rusiei a atins un nivel record de 70,1 miliarde de dolari în al doilea trimestru

0
64

Excedentul de cont curent al Rusiei a atins un nivel record de 70,1 miliarde de dolari în al doilea trimestru, pe măsură ce creşterea explozivă a veniturilor rezultate din exporturile de energie şi materii prime a contribuit la contracararea impactului sancţiunilor impuse Moscovei de SUA şi Europa pentru invadarea Ucrainei, transmite Bloomberg.

Datele publicate luni de Banca Centrală a Rusiei arată că excedentul de cont curent, cel mai utilizat indicator al schimburilor comerciale cu bunuri şi servicii, a atins cel mai ridicat nivel de după anul 1994.

Colapsul importurilor Rusiei, apărut ca urmare a sancţiunilor occidentale, a fost unul din motivele care au contribuit la acest excedent record. Pentru primele şase luni din 2022, excedentul de cont curent a urcat la 138,5 miliarde de dolari, a precizat Banca Centrală a Rusiei, potrivit Agerpres.ro.

În perioada aprilie-iunie 2022, exporturile Rusiei au fost de 153,1 miliarde de dolari, în scădere faţă de valoarea de 166,4 miliarde de dolari înregistrată în primul trimestru. Pe de altă parte, importurile Rusiei au scăzut până la 72,3 miliarde dolari în trimestrul al doilea, de la 88,7 miliarde dolari în primul trimestru.

Continuarea pe stiriepsurse,ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.