Toată lumea e de vină, mai puțin hotelierii – Mohammad Murad se plânge că turiștii nu mai merg la Mamaia și cere demisia primarului Chițac

0
74

Omul de afaceri Mohammad Murad a făcut o analiză a acestui sezon estival, afirmând că este cel mai slab din ultimii 30 de ani. El a precizat că în ultima săptămână au fost pe litoral 80 – 90.000 de turişti, iar în aceeaşi perioadă a anului trecut erau 140.000. Murad a mai afirmat că hotelierii nu au crescut preţurile, în condiţiile în care tarifele la alimente şi utilităţi s-au mărit. Omul de afaceri este nemulţumit şi de tariful de parcare din Mamaia, menţionând că acesta era jumătate din preţul unei cazări în staţiune în luna iunie.

Murad a postat, luni, pe pagina sa de Facebook, un clip video în care analizează situaţia turismului de pe litoralul românesc, notează news.ro.

“Este un sezon foarte slab. E un număr foarte mic de persoane care se află pe litoral, de turişti. Săptămâna asta a fost record – 80.000, 90.000 de persoane în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost 140.000. Chiar am ajuns la 180.000 anul trecut. Multe persoane se întreabă de ce. Presa şi comentariile pe Facebook spun că preţurile sunt foarte mari pe litoral. Hotelierii nu au crescut preţurile cu toate că au crescut partea de alimente şi utilităţi în proporţie de 50-60 la sută. Preţurile de anul trecut s-au menţinut chiar dacă am avut această creştere şi hotelierii nu au avut intenţia de a creşte, în special prin luna martie când a căzut toată piaţa, motivul a fost foarte clar, războiul din Ucraina, ne-am trezit că s-au blocat vânzările şi cred că a fost un motiv să fim foarte atenţi la piaţă. Astăzi este cel mai slab sezon din ultimii 30 de ani. Numărul de turişti aflaţi pe litoral este cel mai mic din ultimii 30 de ani”, a declarat Murad.

Continuarea pe stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.