Producătorul auto chinez Chery negociază cu firme din Rusia producerea de maşini în uzinele ruseşti, a anunţat joi agenţia rusă de presă TASS, citând declaraţia lui Vladimir Shmakov, şeful subsidiarei ruse a Chery, transmite Reuters.
"În primul rând, în toate planurile noastre este inclusă necesitatea de a localiza producţia pe teritoriul Rusiei", a declarat Shmakov.
Acesta a adăugat că anul acesta vrea să majoreze vânzările Chery în Rusia la aproximativ 80.000 – 100.000 vehicule, potrivit Agerpres.ro.
Chery este al nouălea producător auto din China, cu vânzări de 959.000 vehicule în 2021.
Conform datelor Association of European Businesses (AEB), Chery a vândut anul trecut 40.874 vehicule în Rusia.