O recesiune în Germania, cea mai mare economie a zonei euro, este din ce în ce mai probabilă, iar inflaţia va continua să accelereze şi toamna aceasta ar putea înregistra un vârf de peste 10%, se arată în raportul lunar al Băncii Centrale a Germaniei (Budensbank), publicat luni, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Cu o economie dependentă puternic de gazele ruseşti, Germania este printre cele mai vulnerabile ţări la o tăiere a livrărilor de energie, iar creşterea costurilor afectează deja producţia, efectele urmând să fie şi mai dureroase în următoarele luni.
"Scăderea activităţii economice în lunile de iarnă devine din ce în ce mai probabilă. Gradul ridicat de incertitudine privind livrările de gaze în această iarnă şi creşterile semnificative de preţuri vor afecta probabil semnificativ gospodăriile şi companiile", avertizează Budensbank.
Rusia reduce exporturile de gaze ca răspuns la sancţiunile occidentale, iar majoritatea economiştilor susţin că o recesiune în Germania este inevitabilă.
Preţurile ridicate şi deficitul de gaze forţează deja Germania să reducă consumul, sectoarele mari consumatoare de energie având cel mai mult de suferit. Costurile cu energia menţin inflaţia ridicată, iar toamna aceasta s-ar putea înregistra un vârf al inflaţiei de peste 10% în Germania, de aproximativ cinci ori mai mari decât ţinta BCE, de 2%.