Suprafaţa agricolă afectată de secetă a crescut la 450.198 de hectare în 35 de judeţe, iar aproape jumătate, respectiv 206.815 hectare, a fost cultivată cu grâu şi triticale, a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Într-un răspuns recent pentru stiripesurse.ro, MADR precizează că suprafața totală cultivată la nivel național este de 8.892.223 de hectare, ceea ce înseamnă că seceta afectează în prezent 5,06% din total.
De asemenea, au mai fost afectate de secetă 112.542 hectare cu porumb, 54.129 hectare cu floarea soarelui, 33.316 hectare cu orz, orzoaică, ovăz şi secară, 31.714 hectare cu rapiţă, 7.670 hectare cu soia şi 864 hectare cu mazăre.
"Pentru culturile de toamnă recoltate, la care s-a încheiat raportarea pe 30 august 2022, situaţia suprafeţelor calamitate pentru care s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor este în curs de finalizare la prefecturi. De aceea, aceasta este dinamică şi poate suferi modificări", precizează reprezentanţii MADR.