Banca Angliei a primit un sprijin pe termen scurt în lupta sa împotriva inflaţiei, din partea din programului uriaş de plafonare a preţurilor energiei anunţat de primul ministru Liz Truss, dar intenţionează în continuare să crească puternic dobânda cheie în cursul acestei luni, transmite Reuters, potrivit news.ro.
Plafonarea preţurilor energiei de către Truss, program al cărui cost este estimat la cel puţin 100 de miliarde de lire sterline (116 miliarde de dolari) în doi ani,va permite inflaţiei să atingă un vârf cu până la cinci puncte procentuale mai jos decât previziunile anterioare, potrivit economiştilor.
Dar, un vârf al inflaţiei de 11%, care este noua estimare a mai multor analişti, ar fi totuşi cu mult peste ţinta de 2% a Băncii Angliei, atenuând preocupările factorilor de decizie cu privire la înrădăcinarea aşteptărilor inflaţioniste în economie.
Decizia de politică a BOE, aşteptată pe 15 septembrie, a fost amânată pentru 22 septembrie, din cauza doliului naţional după moartea Reginei Elisabeta, dar economiştii au spus că nu se aşteptau ca întârzierea de o săptămână să schimbe perspectivele politicii.