Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 37,8 milioane de lei (aproximativ 7,7 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,92%, până la 10.546,34 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,91%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,79% din valoare, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,25%, potrivit Agerpres.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,42%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat un minus de 0,82%.
În acelaşi timp, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o scădere de 0,86%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 4,5 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de aproape 2,9 milioane de lei, şi de cele ale Nuclearelectrica – 2,3 milioane de lei.